Preț Indesit IDCEG45B
Ai nevoie de un uscător cu o capacitate mai mare și unele caracteristici utile? Apoi, Indesit IDCEG45B poate fi ceea ce cauți. Uscătorul de rufe cu condensator are o capacitate a cuvei de uscare de până la 8 kg iar caracteristicile includ o pornire întârziată de până la 24 de ore. Acest lucru îți va permite să o pornești atunci când te avantajează cel mai bine, de exemplu în afara orelor de vârf iar hainele vor fi uscate întotdeauna atunci când îți dorești. Startul întârziat îți oferă libertate deplină în momentele târzii din noapte.
Indicatorul timpului rămas, își spune exact cât timp va mai dura până la finalizarea programului de uscare.Cu o gamă de până la 16 programe de uscare, împărțite în programe standard și programe speciale cum ar fi Eco Time, Sport, blugi, lână sau mătase, Îndesit IDCEG45B oferă întotdeauna programe de uscare care se potrivesc perfect rufelor tale.
Umiditatea din rufe este colectată cu ajutorul condensatorului, aerul cald fiind suflat în mod repetat prin tambur. Condensarea oferă economie la energia electrică iar tamburul oferă o temperatură de uscare potrivită pentru țesăturile mai delicate. Prețul uscătorului de rufe Îndesit IDCEG45B nu este foarte mare, iar acum vine la reducere și cu o garanție de 24 de luni inclusă în preț.
Review Indesit IDCEG45B
Uscătorul de rufe Îndesit IDCEG45B face parte din clasa de eficiență energetică B și are o capacitate mare de încărcare, de 8 kg, fiind foarte util și eficient pentru familiile mai numeroase cu copii. Programele de uscare permit anumitor țesături uscarea delicată printr-o mișcare a tamburului delicată, selectând temperatura, pentru că hainele preferate să arate impecabil și să aibă o viață mult mai lungă. Programul Antialergic reprezintă o combinație de temperatură când foarte ridicată, când mai scăzută pe toată durata programului pentru a elimina microbii, alergenii și acarienii.
Uscătorul de rufe Indesit IDCEG45B mai prezintă și un program special pentru lenjeriile de pat și articole de dimensiuni mari. Senzorii măsoară umiditatea într-un mod diferit, astfel încât uscătorul își oprește activitatea numai în momentul în care rufele sunt perfect uscate. Ceea ce este nou la acest uscător este raftul special dedicat uscării pantofilor, care oferă un tratament prudent cu curent de aer cald, pentru ca aceștia să nu se deterioreze în momentul procesului de uscare.
Uscătorul de rufe Indesit IDCEG45B poate oferi un randament eficient de condensare chiar și unei sarcini cu capacitatea maximă de 8 kg. Clasa de eficiență energetică, indică eficiența uscătorului de rufe și chiar dacă a acestui uscător clasa de eficiență energetică este B, tehnologiile integrate oferă posibilitatea de a usca rufele cu un consum mai mic de energie electrică.
Spre exemplu ciclul exclusiv Energy Saver te ajută să ai economii importante la consumul de energie electrică, deoarece senzorii electronici au capacitatea de a măsura nivelul de umezeală din interiorul cuvei, permițându-ți să economisești 50% din energia electrică și jumătate din timpul necesar uscării. Fiind dotat cu o serie de programe speciale și programe cu funcții automate, uscătorul Îndesit oferă rufe uscate exemplară pe categorii de țesături, iar ciclul de călcare ușoară reducând șifonarea pentru ca țesăturile să fie călcate mult mai ușor.
Părerea noastră
Dotat cu indicator al nivelului de apă al condensatorului, vei ști întotdeauna la timp, când va trebui să golești recipientul special cu apă reziduală. Dotat cu senzor de umiditate, uscătorul va ști exact când trebuie să se oprească pentru a nu aplica o uscare excesivă rufelor. Cu funcția de abur din interiorul tamburului, rufele vor fi mai ușor de călcat după procesul de uscare.
Prin controlul parental se înțelege că uscătorul Indesit IDCEG45B blochează automat funcția butoanelor și ușa tamburului pentru a preveni accidentările copiilor în timp ce se pot juca de jur împrejurul uscătorului, deblocarea putând să se realizeze prin simpla acționare a unui buton. Funcția de diagnosticare a defecțiunilor se realizează cu ajutorul smartphonului ori de câte ori este nevoie. Tamburul la interior este iluminat pentru a oferi o vizionare eficientă asupra tuturor rufelor.
Cu funcția de reîmprospătare, parfumul de proaspăt spălat se răspândește în interiorul tamburului, oferind rufelor un miros plăcut de curățenie. Funcția de protecție a tamburului previne uzura hainelor tale. Acest lucru este important mai ales atunci când dorești să usuci hainele delicate, cum ar fi mătasea sau lâna.
Lasă un răspuns